Ruby a ajuns pe mâinile medicilor din cauza silicoanelor! ”Spre ruşinea mea, am nişte zvâcuri de nebună şi…”
Frumoasa cântăreață Ruby a ajuns pe mâinile medicilor din cauza silicoanelor! Artista a mărturisit care este cauza.
Nu mai este niciun secret că frumoasa Ruby are implanturi mamare pentru a avea un bust generos și sexy. Însă, recent, cântăreața a mărturisit că are probleme de sănătate din cauza acestora, astfel ajung la medici.
„Am ajuns iarăşi la doctor pentru că nu am avut grijă de intervenţia mea de la sâni. Spre ruşinea mea, am nişte zvâcuri de nebună şi nu pot să stau potolită niciodată. După prima mea intervenţie, am avut un concert în Iaşi şi am început să mă comport ca o nebună, ca şi cum nu mi se întâmplase nimic. Acţiunea mea de acum câţiva ani m-a afectat pe termen lung şi a trebuit să intervin din nou. Am început să reţin apa, mi-a scos apa doamna doctor. După care, iarăşi. M-am pus să sparg lemne acum câteva zile şi iata-mă, sunt aici! Dar o să fiu bine”, a povestit cântăreața, potrivit OK! Magazine.
Cum se menține în formă artista Ruby!
Cum se menține însă artista și ce mănâncă de este ca trasă prin inel? Se pare că i-am aflat secretul!
„Mereu îmi promit că mă apuc serios de sport dar niciodată nu mă țin de cuvânt! Nu țin diete, de obicei, și mănânc dezorganizat și numai prostii. Sunt foarte agitată și mă stresez prea mult, așa e felul meu, și de aceea nu reușesc să îmi fac un meniu bine stabilit. Eu ador prăjelile și îmi plac la nebunie produsele de patiserie. Înainte de concertul de la Family Fest Island – de pe Insula Fundeni – am fost să îmi fac unghiile și mi-am cumpărat niște merdenele. De regulă când filmez videoclipuri sau am concerte, în ziua respectivă nu prea mănânc nimic. Îmi este extrem de poftă de o merdenea bună, de la metrou de la Victoriei, dar mereu zic că mă duc să iau și încă nu am reușit să ajung!„, a mărturisit Ruby, pentru Ciao.ro.